un joc

Ca un joc noi ne distram
Radem si ne amuzam
Soarta s-o uitam..

Ca un joc de sah pe o tabla mazgalita
Mutarea o uitam
De piese simple ne legam..

Ca un joc ne legam
De un destin
Ce rar ni-l intalnim..

Ca un joc de cuvinte ce ma chinuie
Eu eram peon
acum nebun..

o usita..

Era prima zi de primavara si soarele batran ardea pe tronul sau in zenit aruncand orgolios nepasare in jurul sau. Era prima zi cand ma plimbam pe acea poteca , acel drum abandonat si pavat cu iluzii si fantasme . Din umbra unui astru am intalnit deodata in cale o mica portita . O usita doar cu 3 picioare . Care , ciudat , i se inmuiau cand ma uitam la ea prea atent . Ce era ? nedumerit intreb
"-ce esti?"
"- liniste"
"-esti scaparea mea?"
"- liniste zgomotoasa"
"-ma vei lasa sa scap de bizarul vietii, de zid , de minciuna ?" gandurile imi fugeau .. "sa-l iau la fuga? sa pravalesc pe crudu-i lemn in mod absurd tot ce mi-a facut?"
"-liniste tulburata" se parea ca poate sa-mi citeasca gandurile... "CE ERA?"
"-te vad nesigur ...nu esti tu nu? sunt oare lasat sa ma desfac la nesfarsit in aceasta comedie lipsita de amuzament?"
"- ce zeu si-a oferit pasiunea insangerata unei vendete impotriva-mi?" ce..eu nu puteam atinge nemurirea , cunoasterea absoluta?
"-NUMAI EI?" tipam eu ... dar degeaba
"-se pare ca numai ei..." imi ziceam lamurit
"-liniste absorbita de lumina soarelui "
Candva as fi avut dreptate , atuncea eram doar eu si scaparea ce ma sfida inca imi parea in lungimea bratelor desfacute si aruncate cu dorinta spre ea . Orice as fi spus , ea emana numai tacere... da..dispret .. URA.. Timp ce mintea mea se sugruma in vechile idei , am regasit intruchiparea urii si a dispretului ...erau ochii rosii ce ma privreau prin gaura cheii , veghindu-mi miscarile intocmai unui judecator imbatat cu ura .
Totul se derula asa repede , m-am decis si am deschis usa , trebuia sa vad ce era INAUNTRU ....
Am fortat usa , am vrut sa arunc macar un ochi in propriul iad , in purgatoriul gandirii mele .
Usa se deschide , intunericul zici ca era imprumutat din oceane de smoala dar .. in departare, colorand peisajul grotesc , erau doi ochi .
NU le puteam deslusi mersul , tinta...tot ce stiu e ca respiratia o pierdusem , mirosul , gustul , erau toate uitate .. erau doar ochii meii ce astepatu infruntarea, intalnirea ..
"-BLESTEMAT fii tu ,, ARATA-TE!!" totul era prea mult... soarele cazuse in capcana nadirului cenusiu si plin de cenusa .. Eram doar o entitate a lumii , a mea . Eram doar o fractiune a universului , eram bucatica ce fusese destul de nebuna sa incerce usa universului.. chiar sa o forteze ...
"-arata-mi iubire!! da-mi universul pe o tava , trage-ma in Walhalla ! OMOARA-MA ... " ziceam cu ultimile mele suflari incadescente ... sufletul era cenusiu, eu ardeam de mult , doar speranta ma tinuse pana in acel moment.. eu eram in soare..
RASPUNS: "- linistea se ridica zgomotos , si aruncand o ultima privire jalnica muritorului duce un deget la gura si sufla un nesfarsit .. Schh......"

liniute de idei

tic-pac tic-mort

Vorbeam de clipa ceasului oprit
O lume toata sta'cremenit
De ce tace? Da ce face?
Nu mai scoate pasi de tic-tac .
Cum de-ndrazneste sa opreasca
A lumii intreg pas.
Numai noua sta-n putere
Sa jucam al nostru ceas.
Numai noua !
Cine esti tu? decat un vis
Pierdut si cladit , preot si pamant

Ceasul si-a dat drumul ,
Numai noi am ramas
La fel de inghetati
Ca-n clipa ceasului stricat

mix color

Culori vii din soare si curcubeie
gri gelat si negru bronzat
Astea inteleg..
da ce mai e din noi asa copt cautand un loc?
De caut un cameleon de soarta si noroc?
Miraj de culori , la toti le vine usor
Sa sopteasca , ca sa nu mai taca
Sa striveasca , ca sa nu mai mearga
Sa omoare , ca sa nu mai traiasca.
Lucind a alb din adevar
tot cautam s-adaugam
Strop mare si-un strop mic
dintre toti , chiar cel mai mic
Sa ne tot cada ..
Sa ne tot ude..
IN FRUNTE SA NE CREASCA...
Un bob mare de prostie
c-asa ne sta la toti bine..

creat din refuzul de-a spune da

intr-o insiruire de intamplari propice dezvoltarii unei inertii nefavorabile majoritatea clacheaza si impotriva constiintei ce se zbate dispretuitor in fata conjuncturii spui DA.. si de acol totul iti este indreptat si inscris si legat de toate DA-urile din lume
admir pe toti oamenii care au avut curajul sa zica NU supunerii , NU lasitatii , NU nedreptatii , NU prostiei ... intr-o abordare chiar biblica a problemelor , il admir si pe lucica , a zis NU unei tiranii a roziciunii perfectioniste ce incerca sa-i inece sufletul liber .
cand ajungem sa zicem da , suntem deja inecati intr-un vartej de "circumstante atenuante" ce nu fac decat sa ne inroleze sistematic in dogmele societatii..
socul de a zice NU este menit tie, cititorule , omule , fiintei libere

poveste veche

Ce frumoasa era ziua de ieri.
Umbrele stateau sprijinite de aceiasi pereti feriti de soare si incalziti de mucegaiul ce necontenit cuprindea intelectul neinteresant . Soarele avea probleme cu fusul cosmic si uneori , in timpul zilei , mai adormea . Nu va puteti imagina amuzamentul ce-l crea tuturor si desigur si mie , umbrei stupide ce-si spargea capul de intrebuintarile conjucturale ale sufletului de negasit .Da... nu eram decat o umbra ce-si cauta materialismul , dar timpul se schimba , soarele din pacate s-a inlocuit , cel novice a plecat , lasand locul caldut unuia mai in varsta . Respectivul stie sa lumineze totul . Nimeni n-a mai vazut nici macar un deget de umbra . Acuma totul e in culori , uneori prea deschise sa le cuprinzi pe toate . Chiar si iubirea , da .. chestia aia imateriala , intangibila , imateriala , implacabila , im- si in- etc... Iubirea a devenit tabu . Chiar si materialismul e tabu , totul e un subiect de barfa ieftina . Ne e dor de soarele vechi , neinitiat si timid , copilaros si intamplator agresiv dar vesnic iubitor al umbrei , al misterului , al iubirii , al chipului ce nu-l mai gasesc...

am creat tampenii

plictisit de absurdul cotidian si al refrenurilor obsendante , am decis sa scriu tampenii. intradevar , ati citit bine , tampenii . nicidecum cele vulgare si fara de gust care dintr-un hazard cosmic se intampla sa fiti obligati sa le respirati pe propria voastra piele . evident nu vorbim nici de acele tampenii "dragute" cum ar zice cei cu inima usoara , caracterizate prin dorinta stupida de a folosi fiecare moment util numai pentru a simula o oarecare scanteie"artificiala si ea" NU ..si iarasi NU .. nu pot vorbi de ele fara sa fie in detrimentul "tampeniilor pure" . pot afirma insa cu tarie si curaj virtuos ca ceea ce scriu acuma este o mare tampenie , dar este una cu un scop . vedeti dumneavostra dragi "cititori" deja am introdus 2 notiuni aparent opuse dar in acest context , relevator numai celor "tampiti" , veti gasi de fapt raspunsul la acea intrebare care va macina constiinta : "la ce m-am gandit cand am facut tampenia aia?" . scopul tampeniei perfecte este insasi perfectiunea . nu , va rog chiar, insist chiar mai "lecturati" putin .. haideti sa ne gandim , credeti ca acei mari oameni din istoria asta mincinoasa a omenirii nu au fost considerati aproape toata viata lor niste "tampiti" ? oare acuma nu intalniti acele cazuri unde povestile marilor oameni incep din tampenii ? "a cazut sub albie" si a ajuns un poet de "geniu", "i-au placut ziarele" si a ajuns "mogul" de presa"toparlan", "i-au placut cladirile" si a a ajuns sa "revolutioneze" arhitectura sec xx, "i-au placut femeile" si a ajuns "ucigas" in serie. toate sunt exemple ale tampeniilor , natura insasi e o tampenie . in consecinta , cine este mai tampit eu ? sau voi...

asteptarea...

neverosimil dar adevarat...
creat din pacat,
scurs din trecut,
ars din robie,
smuls din asternut,
descentrat dar asteptand...
sa tot vina
eu astept
sa imi dea lumina
din azur pentru
al meu suflet
neimpacat.

iluzie la adevar

Nicioadata nu am crezut ca mult cautata victoria poate fi subminata de neputinta imbatarii imediate a reusitei , dealtfel viata unui om nu este decat o continua sarada de plansete si intimidari ale pacatului in moralitatea noastra artificiala. Viata avand o tolba plina de modalitati ciudate de a te face pierdut in piruete descendente. In final te intrebi de ce te mai chinui daca in timp ce esti sedat de fericire mai rau te afunzi in mrejurile absurditatii cotidiene. O iluzie zici? nicidecum... O fantasma? oarecum ... discrepantele dintre ceea ce ne bantuie pe retina si jocurile de alb&negru din existenta noastra ..

creatie de tras pe nas

Artag..

Pe o mare invaluita in somn
Ma strecor eu fiu hain
De drac ce-mi fu tatal
si scorpie de mama
Cu ura nesatula
ma sting ca un artag
Ce-am fost creat
din prima moarte.
Acum Noaptea-mi e mama
tata-mi e pamant ,
Iara eu
Raman vesnic casapit
in al meu vesnic mormant..

Ata....

Viata n'toarsa
invartita pe o ata,
Cu mirari de uimire
pentru a noastra ata ne intrebam :
Ce e ata?
impaturita intr-o ceata?
Decat a noastra viata vesnic n'toarsa.


Oare e liniste

Liniste e viata toata . Linistea e doar a noastra . In momente de iubire poate prea-fericire , uitam de tristete , intunecata ura . Izolare si uitare , nebunie si plecare . Emotii decazute , cuprinse de adevar , incremeniti de uitare ne plecam in departare cuprinsi de visare la a noastra liniste ce moare.......

talentu' altora

noaptea...

Noaptea stau si ma uit la singuratatea din camera muribunda dar daca nu sunt atent m-ar inconjura si as sfarsi chinuit de ea . Sa reformulez definitia starii "inamice" : singuratatea e momentul cand lumea toata esti tu , cand nu mai exista pereti , orase sau alte impedimente . De-as sta sa incerc singuratatea , probabil m-ar speria ; remediul fiind dulcea prea simpla si cunoscuta socializare relativa care tinde spre refulare . Si totusi sunt putini cei care stiu ca adevarata si singura calitate a acestei stari este nemurirea spiritului . Esti mirat? Oare tu n-ai simtit timpul dilatandu-se ? zgomotul respiratiei tale , insasi zgomotul structurii ? Atunci cedeaza singuratatii si probabil vei deveni precum universul , impasibil la trecerea implacabila si imemorabila a timpului ce tot vrea sa uite de noi si sa ramana solitar in imensitatea sa

i really really like oasis :)

i would like to meet a lyla of my one ...

nebunii de o secunda

in viata oricarei particule interstelare exista un simplu momentul culminant care ii determina directia , moment care ii imprima inertia , moment ce il arunca vertiginos si vehement in abisurile necunoscutului verde intunecat . asemenea unei comete ce rataceste prin spatiile vesnic congelate este si gandul acestei particule , care , asemanatoare cu fratii ei , nu-si poate gasi pacea . el insusi nu poate recunoaste un moment , ci un infinit de momente gata sa-l arunce intr-un freedive al cunoasterii si nebuniei . invidiat , urat , detestat de celalalte particule care par sa graviteze in jurul lui parca uitand de nemuritoarele relatii universale ale atractiei , cauta motive si indoieili in propriile lui dorinte lascive si incercari morbide de eruditie . caci , particula noastra in cauza nu este decat un alt nebun pierdut in amestecul eterogen ce este nemurirea stelara

Explicatii:
1:particula = eu = neomul
2:nemurire stelara = cunoastere absoluta

inceputul sfarsitului

fiecare lucru din aceasta nesfarsita plaja este doar menit sa se erodeze Astfel chiar si cel mai fin si nesemnificativ graunte de nisip , care s-a format el insusi prin erodare , chiar in clipa aceasta se va transforma in praf stelar pana cand tu , cititorule , vei termina de lecturat aceasta pseudo-epifanie stelara .......... aceasta este prima mea marturie , prima din multele ce vor explica treptat semnficatia grauntelui care sunt eu ........


Explicatii:
1:plaja = universul = lumea
2:grauntele = omul = eu