Era prima zi de primavara si soarele batran ardea pe tronul sau in zenit aruncand orgolios nepasare in jurul sau. Era prima zi cand ma plimbam pe acea poteca , acel drum abandonat si pavat cu iluzii si fantasme . Din umbra unui astru am intalnit deodata in cale o mica portita . O usita doar cu 3 picioare . Care , ciudat , i se inmuiau cand ma uitam la ea prea atent . Ce era ? nedumerit intreb
"-ce esti?"
"- liniste"
"-esti scaparea mea?"
"- liniste zgomotoasa"
"-ma vei lasa sa scap de bizarul vietii, de zid , de minciuna ?" gandurile imi fugeau .. "sa-l iau la fuga? sa pravalesc pe crudu-i lemn in mod absurd tot ce mi-a facut?"
"-liniste tulburata" se parea ca poate sa-mi citeasca gandurile... "CE ERA?"
"-te vad nesigur ...nu esti tu nu? sunt oare lasat sa ma desfac la nesfarsit in aceasta comedie lipsita de amuzament?"
"- ce zeu si-a oferit pasiunea insangerata unei vendete impotriva-mi?" ce..eu nu puteam atinge nemurirea , cunoasterea absoluta?
"-NUMAI EI?" tipam eu ... dar degeaba
"-se pare ca numai ei..." imi ziceam lamurit
"-liniste absorbita de lumina soarelui "
Candva as fi avut dreptate , atuncea eram doar eu si scaparea ce ma sfida inca imi parea in lungimea bratelor desfacute si aruncate cu dorinta spre ea . Orice as fi spus , ea emana numai tacere... da..dispret .. URA.. Timp ce mintea mea se sugruma in vechile idei , am regasit intruchiparea urii si a dispretului ...erau ochii rosii ce ma privreau prin gaura cheii , veghindu-mi miscarile intocmai unui judecator imbatat cu ura .
Totul se derula asa repede , m-am decis si am deschis usa , trebuia sa vad ce era INAUNTRU ....
Am fortat usa , am vrut sa arunc macar un ochi in propriul iad , in purgatoriul gandirii mele .
Usa se deschide , intunericul zici ca era imprumutat din oceane de smoala dar .. in departare, colorand peisajul grotesc , erau doi ochi .
NU le puteam deslusi mersul , tinta...tot ce stiu e ca respiratia o pierdusem , mirosul , gustul , erau toate uitate .. erau doar ochii meii ce astepatu infruntarea, intalnirea ..
"-BLESTEMAT fii tu ,, ARATA-TE!!" totul era prea mult... soarele cazuse in capcana nadirului cenusiu si plin de cenusa .. Eram doar o entitate a lumii , a mea . Eram doar o fractiune a universului , eram bucatica ce fusese destul de nebuna sa incerce usa universului.. chiar sa o forteze ...
"-arata-mi iubire!! da-mi universul pe o tava , trage-ma in Walhalla ! OMOARA-MA ... " ziceam cu ultimile mele suflari incadescente ... sufletul era cenusiu, eu ardeam de mult , doar speranta ma tinuse pana in acel moment.. eu eram in soare..
RASPUNS: "- linistea se ridica zgomotos , si aruncand o ultima privire jalnica muritorului duce un deget la gura si sufla un nesfarsit .. Schh......"
