am creat tampenii

plictisit de absurdul cotidian si al refrenurilor obsendante , am decis sa scriu tampenii. intradevar , ati citit bine , tampenii . nicidecum cele vulgare si fara de gust care dintr-un hazard cosmic se intampla sa fiti obligati sa le respirati pe propria voastra piele . evident nu vorbim nici de acele tampenii "dragute" cum ar zice cei cu inima usoara , caracterizate prin dorinta stupida de a folosi fiecare moment util numai pentru a simula o oarecare scanteie"artificiala si ea" NU ..si iarasi NU .. nu pot vorbi de ele fara sa fie in detrimentul "tampeniilor pure" . pot afirma insa cu tarie si curaj virtuos ca ceea ce scriu acuma este o mare tampenie , dar este una cu un scop . vedeti dumneavostra dragi "cititori" deja am introdus 2 notiuni aparent opuse dar in acest context , relevator numai celor "tampiti" , veti gasi de fapt raspunsul la acea intrebare care va macina constiinta : "la ce m-am gandit cand am facut tampenia aia?" . scopul tampeniei perfecte este insasi perfectiunea . nu , va rog chiar, insist chiar mai "lecturati" putin .. haideti sa ne gandim , credeti ca acei mari oameni din istoria asta mincinoasa a omenirii nu au fost considerati aproape toata viata lor niste "tampiti" ? oare acuma nu intalniti acele cazuri unde povestile marilor oameni incep din tampenii ? "a cazut sub albie" si a ajuns un poet de "geniu", "i-au placut ziarele" si a ajuns "mogul" de presa"toparlan", "i-au placut cladirile" si a a ajuns sa "revolutioneze" arhitectura sec xx, "i-au placut femeile" si a ajuns "ucigas" in serie. toate sunt exemple ale tampeniilor , natura insasi e o tampenie . in consecinta , cine este mai tampit eu ? sau voi...

asteptarea...

neverosimil dar adevarat...
creat din pacat,
scurs din trecut,
ars din robie,
smuls din asternut,
descentrat dar asteptand...
sa tot vina
eu astept
sa imi dea lumina
din azur pentru
al meu suflet
neimpacat.

iluzie la adevar

Nicioadata nu am crezut ca mult cautata victoria poate fi subminata de neputinta imbatarii imediate a reusitei , dealtfel viata unui om nu este decat o continua sarada de plansete si intimidari ale pacatului in moralitatea noastra artificiala. Viata avand o tolba plina de modalitati ciudate de a te face pierdut in piruete descendente. In final te intrebi de ce te mai chinui daca in timp ce esti sedat de fericire mai rau te afunzi in mrejurile absurditatii cotidiene. O iluzie zici? nicidecum... O fantasma? oarecum ... discrepantele dintre ceea ce ne bantuie pe retina si jocurile de alb&negru din existenta noastra ..