Ce frumoasa era ziua de ieri.
Umbrele stateau sprijinite de aceiasi pereti feriti de soare si incalziti de mucegaiul ce necontenit cuprindea intelectul neinteresant . Soarele avea probleme cu fusul cosmic si uneori , in timpul zilei , mai adormea . Nu va puteti imagina amuzamentul ce-l crea tuturor si desigur si mie , umbrei stupide ce-si spargea capul de intrebuintarile conjucturale ale sufletului de negasit .Da... nu eram decat o umbra ce-si cauta materialismul , dar timpul se schimba , soarele din pacate s-a inlocuit , cel novice a plecat , lasand locul caldut unuia mai in varsta . Respectivul stie sa lumineze totul . Nimeni n-a mai vazut nici macar un deget de umbra . Acuma totul e in culori , uneori prea deschise sa le cuprinzi pe toate . Chiar si iubirea , da .. chestia aia imateriala , intangibila , imateriala , implacabila , im- si in- etc... Iubirea a devenit tabu . Chiar si materialismul e tabu , totul e un subiect de barfa ieftina . Ne e dor de soarele vechi , neinitiat si timid , copilaros si intamplator agresiv dar vesnic iubitor al umbrei , al misterului , al iubirii , al chipului ce nu-l mai gasesc...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Azi, prima oara-ti scriu,
Un cuvant, pentru mai tarziu,
Sa nu uiti, ce suntem acum,
Cand vom fi, poate pe alt drum
Tu, poate vei pleca,
Nu poti sti, maine ce vom fi,
Ce dor calator te va chema,
Si iubirea noastra va muri.
Anii de liceu curand se vor sfarsi,
Maine vom uita ca am fost copii,
Ne va ramane poate nostalgia clipelor,
Primul vis de dor,
Azi, prima oara-ti scriu
Un cuvant pentru mai tarziu
Zboara prin timp pentru amandoi
Cand maturi, vom privi-napoi
Azi, iti cer un raspuns,
Mai avem, vreme de ajuns,
O viata intreaga n-a ramas
Astazi am facut doar primul pas...
Tu nu stii, cate cuvinte
Ea inca le simte, nu stii...
Cat a plans, cat a strans
Si cat fara de rost, a fost.
Poate lumea te-a schimbat,
Poate ca ai cautat
Multe lucruri sa-ntelegi,
Dar nu vezi, toate cate le-ai avut
Ca in noapte au cazut
Si ele nu vor mai fi. . .
Poate ca in lumea ta
Nu mai ai loc pentru ea.
Nori de vis ai rasturnat
Si-ai plecat. . .
Drumul care l-ai ales,
Nici tu nu l-ai inteles,
Iar cat ai putut rani,
N-ai sa stii, cate cuvinte
Ea inca le simte, nu stii.
Cat a plans, cat a strans...
Pentru ca esti departe…Si acolo departe ai nevoie de ceva care sa te faca sa apartii…Pentru ca ai obosit sa nu apartii nimanui…Si indiferent de luminile orasului sau farmecul masutelor aliniate in bataia vintului pe strazile nostalgiei imperiului..seara cand ajungi acasa ai nevoie de cuvinte…Si mai presus de toate pentru ca eu vreau sa ai nevoie de cuvintele mele…Pentru tine…Si pentru ca EI n-o sa stie niciodata cine, cum, cand si in ce fel asfel ca vom fi aparati de propria poveste…
Trimiteți un comentariu