liniute de idei

tic-pac tic-mort

Vorbeam de clipa ceasului oprit
O lume toata sta'cremenit
De ce tace? Da ce face?
Nu mai scoate pasi de tic-tac .
Cum de-ndrazneste sa opreasca
A lumii intreg pas.
Numai noua sta-n putere
Sa jucam al nostru ceas.
Numai noua !
Cine esti tu? decat un vis
Pierdut si cladit , preot si pamant

Ceasul si-a dat drumul ,
Numai noi am ramas
La fel de inghetati
Ca-n clipa ceasului stricat

mix color

Culori vii din soare si curcubeie
gri gelat si negru bronzat
Astea inteleg..
da ce mai e din noi asa copt cautand un loc?
De caut un cameleon de soarta si noroc?
Miraj de culori , la toti le vine usor
Sa sopteasca , ca sa nu mai taca
Sa striveasca , ca sa nu mai mearga
Sa omoare , ca sa nu mai traiasca.
Lucind a alb din adevar
tot cautam s-adaugam
Strop mare si-un strop mic
dintre toti , chiar cel mai mic
Sa ne tot cada ..
Sa ne tot ude..
IN FRUNTE SA NE CREASCA...
Un bob mare de prostie
c-asa ne sta la toti bine..

creat din refuzul de-a spune da

intr-o insiruire de intamplari propice dezvoltarii unei inertii nefavorabile majoritatea clacheaza si impotriva constiintei ce se zbate dispretuitor in fata conjuncturii spui DA.. si de acol totul iti este indreptat si inscris si legat de toate DA-urile din lume
admir pe toti oamenii care au avut curajul sa zica NU supunerii , NU lasitatii , NU nedreptatii , NU prostiei ... intr-o abordare chiar biblica a problemelor , il admir si pe lucica , a zis NU unei tiranii a roziciunii perfectioniste ce incerca sa-i inece sufletul liber .
cand ajungem sa zicem da , suntem deja inecati intr-un vartej de "circumstante atenuante" ce nu fac decat sa ne inroleze sistematic in dogmele societatii..
socul de a zice NU este menit tie, cititorule , omule , fiintei libere

poveste veche

Ce frumoasa era ziua de ieri.
Umbrele stateau sprijinite de aceiasi pereti feriti de soare si incalziti de mucegaiul ce necontenit cuprindea intelectul neinteresant . Soarele avea probleme cu fusul cosmic si uneori , in timpul zilei , mai adormea . Nu va puteti imagina amuzamentul ce-l crea tuturor si desigur si mie , umbrei stupide ce-si spargea capul de intrebuintarile conjucturale ale sufletului de negasit .Da... nu eram decat o umbra ce-si cauta materialismul , dar timpul se schimba , soarele din pacate s-a inlocuit , cel novice a plecat , lasand locul caldut unuia mai in varsta . Respectivul stie sa lumineze totul . Nimeni n-a mai vazut nici macar un deget de umbra . Acuma totul e in culori , uneori prea deschise sa le cuprinzi pe toate . Chiar si iubirea , da .. chestia aia imateriala , intangibila , imateriala , implacabila , im- si in- etc... Iubirea a devenit tabu . Chiar si materialismul e tabu , totul e un subiect de barfa ieftina . Ne e dor de soarele vechi , neinitiat si timid , copilaros si intamplator agresiv dar vesnic iubitor al umbrei , al misterului , al iubirii , al chipului ce nu-l mai gasesc...